Printarea 3D & mestesugul tesutului la razboi

Daca suntem in plina iarna si ne-am reapucat serios de printare 3D, nu putem sa nu ne gandim cu nostalgie la felul in care ne-am petrecut vara trecuta. O vara la fel de plina de proiecte frumoase. Cu atat mai mult azi, de 1 decembrie, cand ne reamintim de traditiile romanesti.

Prin urmare, revenind la titlu…
Tu ce ai face daca cineva ar veni si ti-ar intinde cheile de la poarta unei cetati?
Ai sta pe ganduri?

Bastionul Tesatorilor Brasov

Ei bine, nici noi nu am facut-o! Timp de noua zile, in vara anului acesta, colega noastra Irina a participat la un workshop inedit in Bastionul Tesatorilor la Brasov.

Proiectul cultural “Razboaie in bastionul tesatorilor” confinantat de Asociatia Fondului National Cultural si realizat de Asociatia Forums si Muzeul Judetean de Istorie din Brasov a alaturat 6 artizane (cunoscatoare si pastratoare ale vechiului mestesug) din Moeciu si 6 artisti vizuali contemporani (printre care si colega noastra) pentru a readuce in atentia romanilor un obicei care se mai regaseste doar in casele vechi de la tara, arta tesutului la razboi. Artiștii proveneau din diferite zone creative (pictura, sculptura, arhitectura, design, arta textila, film), iar tesatoarele aveau experienta cu razboiul de tesut de peste 50 de ani.

Asa ca, pe timp de pace, trei razboaie imbatranite de timp au fost coborate din podurile caselor a trei doamne zambitoare si pricepute (Rodica, Nicoleta si Maria) si mutate in aer liber, in Bastionul din Brasov, pentru a putea pune in aplicare cateva proiecte de arta asa cum nu s-a mai vazut niciodata inainte. Sau cel putin cum nu au incercat sa teasa pana atunci sau nu stiau ca se poate. Fiecare proiect a fost extrem de diferit: artistii au transpus in tesatura fotografii alb negru, au tesut direct cu iarba sau au realizat diverse aplicatii pe tesaturi, precum ceramica sau printuri 3D.

Cate putin din amintirile din bastion si lucrarea din cadrul proiectului care pe langa tesut a implicat si printarea 3D:

Am locuit in casa de oaspeti a Bastionului, o constructie veche, frumoasa, prin geamurile careia puteai vedea o poarta strasnica de lemn si corcodusii incarcati de fructe. De la casuta pana in bastion erau doi pasi, pe care mi-i placea uneori sa ii fac dimineata inainte de a se trezi restul lumii, pentru a sta in liniste, cu razboiul doar pe jumatate “al meu”, pentru a planifica pasii urmatori ai lucrarii.

In primele zile s-au instalat razboaiele si ni s-a explicat cum se urzeste lana, cum se trec firele prin ite, cum facem papusici din lana si cate si mai cate. Parca, intr-un fel, experienta a trezit bucuria de a descoperi a copilariei.

M-am dus la workshop cu un proiect pe hartie, atent calculat, ulterior, pe jumatate facut – printat 3D si asamblat, asteptandu-si suportul tesut pe care sa se rasfete. Sau, cel putin, asa credeam eu. Insa, cum sa planifici dinainte 100% ceva ce nu ai mai facut vreodata?

Pe hartie, proiectul meu era alcatuit dintr-o structura parametrica, Voronoi, generata pe computer, ce urma a fi printata 3D si atasata pe un suport de tesatura gri, incadrata cu lana alba. Simplu. “Ce ar putea fi mai simplu de atat?”, ma gandeam. Insa, in fata razboiului, calculele mele s-au prabusit. “La tesut trebuie sa ai o coala de matematica pe care sa marchezi cu x fiecare fir urzit raportat la culoarea folosita in model si in functie de marcaje lana se aseaza printre firele respective”. Imi spunea Nicoleta, jumatatea inteleapta a echipei. Calculul de pe hartie si planurile mele nu pareau sa se potriveasca mai deloc cu calculele necesare razboiului de tesut.

Am luat structura printata 3D si amandoua am marcat cu un creion, din loc in loc, cu multa rabdare, pe tesatura moale, zonele pe unde ar fi trebuit sa se aseze. Pas cu pas, fara hartie milimetrica, s-a dezvaluit dintre firele de lana o lucrare mult mai frumoasa decat orice gandisem initial. Ne-a iesit. Pana la urma, am tesut cum nu s-a mai tesut.

In mijlocul celulelor Voronoi printate 3D au ramas firele de lana fara tesatura, cu toate ca experienta si traditia pareau insa a spune ca tesatura nu va mai sta dreapta. Parea ca nimeni nu a mai facut asa ceva, inainte, nici in mosi stramosi. Insa cu putin curaj si dorinta de a ne depasi limitele, am hotarat cu Nicoleta sa incercam totusi. Si am incercat. Si ne-a iesit. Pana la urma, cum am mai zis, am tesut cum nu s-a mai tesut.

Cu efort si pasiune pentru lucrurile frumoase, doua persoane total straine, una reprezentand urbanul, designul si tehnologia, alta ruralul, traditiile si obiceiurile stramosesti ne-am intalnit la mijloc si am conectat, nu neaparat usor de la inceput, mostenirea de patrimoniu cu modernul si stiinta contemporana, valorificand zestrea romaneasca.

De cele mai multe ori, ne-a scos din impas cu sfaturi deosebit de utile si ingenioase, Dorina Horatau, artist vizual si profesor universitar la UNARTE, de asemenea participanta in cadrul proiectului Razboaie in Bastion. Lucrarea ei, Para-site, situata mai departe de tehnologia moderna si mai aproape de sufletul omului decat de stiinta, a implicat frumusetea si prospetimea naturii. A tesut cu lana si cu iarba cosita din jurul bastionului rezultand o instalatie din mai multe covorase, omagiu adus Bastionului, un loc plin de viata, martor al trecutului.

Printarea 3D si puterea ei de a fascina oamenii, ne-a adus, din nou, intr-un loc de poveste, alaturi de oameni pasionati de arta, de traditie si mestesug.

A fost un proiect deosebit in care artizanii au impartasit si totodata experimentat lucruri noi.

Multumim Constantin Hostiuc, pentru comentariul minunat din articolul, “Despre bunele războaie şi urmările lor” din Puterea

Irina S. – Nicoleta Olteanu (Voronoi), fara a se desparti de expunerea parietala, planteaza fericit spatial, in Bastion, un nod de inspiratie stiintifica. Albul expandeaza in nerv calm spre „dincolo de limite” prin duritatea insertiei de material plastic 3D, prin stramatura eleganta de la baza lucrarii. Metafora panzei de paianjen (vechime intrupata) isi afla legitatea in diagrama Voronoi si legitimitatea in „increngatura” poetic redata a unei structuri ancestrale, care pare a o integra pe cea „moderna”.

Proiectul a aparut la Buna ziua Brasov, Adevarul, Radioteleviziunea Transilvania, Digi24, TVR 1, Nova TV etc.

Nicoleta Olteanu – Provine din familia Duicu, fiind fiica Uţicăi Dinicului din satul Cheia. A învăţat să ţeasă la vârsta de 18 ani, alături de cele 5 surori ale sale. Primul obiect ţesut a fost un preş ales, apoi trecând la ţolul alb cu negru. I-a plăcut să ţeasă postav şi stofă de casa din care îşi confecţiona haine. A lucrat numai pentru casă diferite ţesături interioare şi stofă. Războiul pe care a învăţat să ţeasă era de la bunici, iar războiul pe care l-a folosit cel mai mult este făcut de cumnatul său, Viorel Clinciu al lui Dobre, care este tâmplar. Locuiește în Moeciu de Sus, în Ișani.

Proiectul in cadrul caruia a fost realizata lucrarea Voronoi a fost pus in aplicare de Asociatia Forums si Muzeul Judetean de Istorie, fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Consiliul Județean Brașov. Partenerii strategici ai evenimentului au fost Complexul Muzeal Astra Sibiu si Modernism.ro. Lucrarile au fost expuse timp de doua luni atat la Brasov, cat si la Sibiu, iar acum sunt parte din patrimoniul muzeului.

Insa, din aceasta experienta a luat nastere un nou proiect prin care covorase asemanatoare, inspirate din zona Branului, vor fi realizate de Irina in colaborare cu Nicoleta. Mai multe detalii in curand. 😉


Traim sa ne scriem propriile povesti. Si de ce nu le-am scrie cat mai profund si cu multa imaginatie, reinventandu-ne?

Comments are closed